6 Month Baby Alex Update

Am trecut de pragul de la 6 luni de aproape o jumatate de luna si pot spune ca de la cel de 3 luni vezi schimbari atat de mari ( e si normal ) la puiul tau, incat oricat de firesti sunt si de asteptate, tot te minunezi de ele. Asta pentru ca incepe sa devina copil bebelusul tau, renunta la brate, e tot mai independent si  totusi tot mai prezent in viata ta.

Ultima oara cand l-am cantarit avea 8,120 kg si 72 cm, iar la 5 luni si jumatate i-a iesit primul dinte. Acum are 2 dinti si asteptam sa „puste” al treilea.


Somnul

Cred ca somnul e aspectul care da cele mai multe batai de cap parintilor si bebelusilor de asemenea. Sunt foarte putini acei bebelusi care dorm fara treziri, in patut, usor, fara prea multe batai de cap. Dupa ce am trecut de primele 2 luni de nedormit noaptea, Alex a inceput sa doarma intreaga noapte, in patutul lui, cu una sau doua treziri, dupa caz. Acum, la 6 luni si jumatate, adoarme in jurul orei 21:30, pana la 7 sau 8 dimineata. Nici asta nu se intampla la fel in fiecare zi, pentru ca e in plina eruptie dentara, iar somnul e primul care e afectat, cel putin la el. Are nopti in care se trezeste la 4 si il vad ca e fresh, dar il las in patut, se tot invarte si povesteste si cam in jumatate de ora adoarme iar. Cand se intampla asta, nu aprind nicio lumina si nu vorbesc deloc cu el, pentru a intelege ca inca suntem in „noapte” si trebuie sa doarma. Peste zi difera foarte mult de la zi la zi, adica, atunci cand are o zi buna, si nu il deranjeaza dintii, doarme cam de 3 ori si cate o ora jumatate, doua, sau are zile cand cand doarme doar o ora toata ziua. Am incercat si seara o rutina, cu baie, stins lumina, cantat, insa Alex e genul de copil care adoarme cand e pregatit si vrea el sa adoarma, nu cand il pun eu la culcare. Orice am incercat sa fortam acum, cat timp e el inca mic, ne-am dat seama ca doar ne pierdem timpul. Bineinteles ca lucrurile se vor schimba atunci cand va mai creste, cand poti incepe sa ii explici, sa inteleaga anumite lucruri etc.


Mancarea

Am inceput chiar cand a implinit 6 luni, sa-i dau timp de 3 zile supa de legume pura, pe care a mancat-o asa si asa, fiind si normal dupa 6 luni doar de lapte dulce. Apoi incet, in fiecare zi, i-am pasat cate o leguma noua, pe care le manca la fel, asa si asa. Dupa vizita lunara la pediatru, ne-a spus ca la firea lui independenta si repezita, ne recomanda sa incercam autodiversificarea, bineinteles combinata cu pireuri date de noi cand simteam ca e nevoie. Am inceput sa-i dam bucatele mici, sa ia el in mana si hopa, totul e mai interesant si mai delicios. Dimineata mananca fructe, care ii plac si le accepta usor ( banana, para, mar, caisa ), iar la amiaza cateva lingurite piure de legume sau legume la aburi puse in fata sa isi ia el. Momentan nu a mancat foarte multe, dar o sa dezvolt acest subiect cand o sa am mai multe de povestit. Principala lui masa e in continuare laptele praf, Hipp Combiotic 2, mananca la 3 ore in jur de 150-180 ml, iar pe finalul lunii a sasea o sa vreau sa incerc seara cereale, sa incerc sa ii scot din mesele de noapte.


Activitati

Alex e o fire foarte activa, nu sta o clipa in loc si are nevoie mereu de lucruri si imprejurimi noi. Deci ideea de a-l lasa pe jos, pe o patura sa se joace cu jucarii, functioneaza strict 5 minute. Il pun mult pe canapea langa mine, si se ridica in picioare tinandu-se de margine, apoi cand se plictiseste il duc in patut, unde face acelasi lucru, pasiunea lui fiind sa se ridice tinandu-se de patut si sa-i facem cucu-bau. Ies des cu el afara, ba sa doarma sau doar la plimbare la aer curat, ii place mult sa auda zgomotul masinilor sau sa se uite la ratele de pe lac. De cand adoarme mai greu seara, ii facem baie in fiecare zi ( noi ii faceam o data la 3 zile ), pentru ca ii place foarte mult, da cu mainile in apa pana ramane vana aproape goala;))) deci se si oboseste si il inmoaie pentru somn. Am cumparat online un scaun care se pune in vana, are ventuze si se prinde bine de ea, si mi se pare un lucru foarte folositor, pentru ca Alex poate sta foarte bine in el, fara sa il tin sau sa-mi fie teama ca o sa cada.

Tot cand a implinit 6 luni, i-am schimbat scoica cu scaunul auto si am optat pentru Britax Romer Dualfix. Ii place sa doarma in masina, iar cand nu o face, se uita pe geam, ii capteaza atentia tot ce misca sau suna, iar uneori, la drumuri lungi, ii mai pun cantecele pe telefon pentru a sta linistit.

El e Alex la 6 luni: activ, energie cat cuprinde, independent, zambitor ( cu cei 2 dintisori inainte  ), mereu vesel cand vede o fata noua, atent cand ii vorbesti si citesti, expresiv ca un om mare.

 Ce am invatat pana acum e sa inteleg si sa accept ca momentan totul e intr-o continua schimbare, pentru ca asa sunt copiii, si sa ma bucur mereu de un somn bun de-al lui, dar sa fiu constienta ca maine poate sa nu mai fie la fel, sau sa nu ma supar cand nu adoarme sau doarme rau, pentru ca maine se poate schimba situatia cu totul.

Ne auzim cu vesti la 8 luni♥

You May Also Like

1 comment

  1. 1

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>