Wedding: The Makeup

Am ajuns si la partea de machiaj, din seria The Wedding. Imi pare rau ca pierderea blogului a coincis exact cu perioada pregatirilor pentru nunta ( si cu nunta in sine ) si nu am reusit sa fac articolul asta la inceput de sezon de nunti, dar, decat deloc, mai bine acum, pentru ca sigur mai sunt cateva dintre voi care se pregatesc de marele eveniment.

Dupa cum bine stiti, cele care ma urmariti, am ales sa imi fac eu machiajul. Nu ca nu as fi avut incredere in oricare din colegele mele, dar ma cunosc si imi stiu micile detalii pe care le vreau exact intr-un anumit fel. Si va recomand si voua asta, e un moment atat de placut inainte de a incepe toata nebunia, stai tu cu tine si o cana de cafea sau ceai si te machiezi in tihna. Singura…cu exceptia fotografului care poate sta 10 minute :). Asta daca te pricepi cat de cat si esti pasionata de partea asta, mai ales ca exista atat de multe tutoriale care sa te ajute in acest sens ( ultimul de care m-am indragostit e al Andreei Ali, il puteti urmari aici ).

Am ales un smokey eyes usor alungit, pe tonuri maronii, pentru ca, de-a lungul timpului, mi-am dat seama ca machiajul asta imi pune in evidenta cel mai bine trasaturile. Ca si gene false, am ales un set de gene smocuri, scurte, medii si lungi, iar pentru buze o combinatie de doua rujuri preferate, Mehr si Viva Glam II ( cele mai frumoase rujuri nude pe care trebuie sa le ai in geanta de cosmetice♥ ). Va las cateva poze de la nunta, iar mai apoi o lista cu sfaturi pe partea de beauty, care s-ar putea sa-ti fie de folos.

◊ alege sa te machiezi singura doar daca esti cat de cat pasionata de acest domeniu sau daca preferi ceva foarte natural, cum ar fi doar folosirea unui fond de ten, rimel, blush si ceva pe buze. In caz contrar, apeleaza cu incredere la un makeup artist.

◊ si daca te machiezi singura sau apelezi la cineva experimentat, fa o proba sau chiar doua inainte de marele eveniment. E foarte important sa stii in mare, in ce directie te indrepti cu machiajul.

◊ inainte de a-mi incepe machiajul, mi-am aplicat o masca de hidratare intensa de la Dr Jart, o masca pe care am mai folosit-o inainte si stiam ca mi-e benefica tenului ( nu incerca nimic nou pentru ten in ziua nuntii ).

◊ de cele mai multe ori, recomand un machiaj de mireasa luminos, natural, care sa evidentieze frumos trasaturile naturale. E foarte important insa sa te machiezi cum te simti tu cel mai bine. Adica, daca esti o persoana care se machiaza zi de zi, si nu neaparat natural, atunci cam in acelasi fel va trebui sa arati si in ziua nuntii, sa fie un machiaj vizibil, sa te reprezinte.

◊ cand realizez un machiaj pentru mireasa, merg foarte mult pe tonuri naturale, maronii ( luminoase sau mate ), gri, burgundy sau derivate din mov, dar nu stridente. 

◊ pentru ca machiajul sa reziste, mai ales in perioada calda, e absolut necesar sa folosesti o pudra de setare. Se gasesc atatea pudre fine, naturale, nu trebuie sa arate foarte incarcat si mat, trebuie doar sa o gasesti pe cea care ti se potriveste cel mai bine. Eu folosesc foarte mult Translucent Loose Setting Powder de la Laura Mercier sau Next to Nothing de la MAC. Incearca-le si vei vedea ca nu o sa te mai „sperie” notiunea de pudra :).

◊ ca si baza, merg foarte des pe Strobe Cream de la MAC, asta doar daca nu am in fata un ten foarte gras. E foarte luminoasa, hidratanta, si merge excelent ca si baza, chiar daca e o crema hidratanta. 

◊ stiu ca nunta e un prilej sa iti cumperi tot felul de noutati, care de care mai speciale, toate le-ai vrea noi si daca se poate…cat mai scumpe. Ai grija sa nu cazi in capcana asta, pentru ca s-ar putea sa iti para rau la final si chiar sa nu ai rezultatul mult asteptat. Asa am vrut eu sa imi cumpar fondul de ten de la Armani, sa-l comand de pe net, pentru ca din Cluj nu aveam posibilitatea sa-l iau, pana intr-o zi cand am zis ca poate arunc 3oo de lei pe ceva care nici nu stiu cum functioneaza pe tenul meu. Am mers atunci pe ce eram sigura, Face&Body amestecat cu anticearcan Pro Longwear MAC.

◊ rujul…ah, rujul♥ Daca alegi unul rezistent la transfer, nu o sa ai intr-adevar probleme cu el o buna bucata de timp. Dar neaparat foloseste inainte o baza pentru buze, pentru a nu fi uscat si sa nu se stranga in timp. Daca alegi unul cremos, hidratant, foloseste neaparat inainte un creion de buze, pentru a-i prelungi durata cat de mult. Rujul e bine sa il ai la tine, pentru retusuri ( eu nu am avut timp sa ajung la baie pentru asta ). Cateva exemple de rujuri care merg excelent la machiajul de mireasa ( pe care le-am incercat in diferite combinatii sau singure si au avut cel mai mare succes, de asta indraznesc sa va fac o lista cu ele ) ar fi Burnt Spice, Modesty, Creme D’Nude, Creme Cup, Peach Blossom, Patisserie, Ruby Woo, Mehr, Viva Glam II.

◊ spray-ul de fixare de la final e un pas important, pe care iti recomand sa nu-l sari, pentru ca seteaza totul foarte bine si nu permite machiajului sa fuga la primii trei invitati care o sa vina si o sa te felicite.

Nu uita de zambet, all day long, pentru ca el o sa te faca sa arati cea mai frumoasa!♥

Care e look-ul tau preferat de mireasa sau ce anume ai purta pentru cand o sa fie timpul, chiar daca acum nu te pregatesti propriu zis pentru nunta ta?

Love, A.

You May Also Like

4 Comments

  1. 1

    Ai aratat superb! Si eu m-am machiat singura in ziua nuntii, iar ca sa nu cumva sa ma incurc de emotii la genele smocuri (nu agreez banda), am apelat la extensii de gene, pe care le probasem inainte sa nu am surprize. Pt tenul meu gras a functionat perfect Prolongwear, nici un alt fdt nu a rezistat mai bine la mine 😊

  2. 2
  3. 3

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>