Weekend Getaway

Am plecat acum doua saptamani spre Brasov, cu Claudiu, intr-o insorita zi de sambata, pentru doua zile de incarcat bateriile.

Mini vacanta a fost de fapt un cadou de ziua lui, si am ales Brasovul pentru frumusetea lui, restaurantele imbietoare despre care am tot citit, stradutele lui incununate de case colorate si pentru faptul ca e nu e atat de departe de Cluj, dar totusi nici aproape. Imi place mult sa plec, fie ca e in tara, fie undeva frumos in afara. Imi place sa imi pregatesc itinerariul noaptea inainte de culcare, sa ma uit pe unde vom merge, unde vom manca, poze cu locuri frumoase de facut poze. Ahhh, sunt atat de minunate vacantele♥ Chiar ziceam cu Clau ca abia asteptam sa mai creasca putin si Alex, si sa plecam in 3, macar o data pe luna, sa schimbam aerul si locatia.

A fost un timp scurt, in care nu am reusit sa facem tot ce ne doream in oras, dar am reusit totusi sa mancam la doua restaurante la care ne doream neaparat, ne-am plimbat putin, am urcat si in Poiana, si noaptea tarziu ne-am relaxat la hotel…asta fiind ceea ce ne doream cel mai mult, relaxare.

Am ajuns in jurul amiezii in Brasov, ne-am cazat la Kronwell, care e un hotel tare frumos, primitor si curat, ne-am schimbat si am plecat sa mancam la Casa Hirscher. Nu a fost chiar prima noastra optiune, dar, negasind mese libere la Trattorian Artisan Food, am ales sa mergem aici. Am comandat pastele de casa facute in roata de parmezan, de mult timp eram curioasa de ele, un pahar de vin rose si, pe masura ce mancam si savuram, simteam cum am inceput excelent mica noastra escapada. Ne-am plimbat putin prin Piata Sfatului, am facut poze, ne-am luat o cafea sa ne incalzeasca mainile si am urcat pana in poiana, sa vedem orasul de sus, noaptea.

Cina am luat-o la restaurantul Prato, pe care foarte multi dintre voi mi l-ati recomandat cu caldura, unde pot spune ca am mancat cel mai bun tort profiterol din viata mea ( asa s-a dus cura mea fara zahar, dar n-am putut, mai ales cand toata lumea le lauda sus si tare, ca nu exista in Brasov torturi mai bune ). Si asa a si fost!

A doua zi dimineata, chiar daca imi doream enorm sa bat putin strazile in zorii zilei si sa bifez una sau doua dintre cafenelele cozy recomandate de catre voi, am ales sa dorm mai mult si sa ma odihnesc, pentru ca asta iti doresti cel mai mult sa faci atunci cand ramai putin fara bebelusul tau pufos…sa dormi! Stiam inca de sambata ca pranzul il vom lua la restaurantul Dei Frati, asa ca ne-am impachetat spre amiaza si am pornit din nou catre centrul orasului. Am mancat specialitati italienesti, foarte gustoase, am fost serviti cu limoncelo si apoi am luat-o cu nerabdare spre casa. E putin greu sa bifezi multe atunci cand mergi pentru doua zile, dar, atat cat a fost, a fost perfect, ne-a scos atat cat a trebuit din cotidian si am asteptat cu drag sa ne intoarcem.

Sunt tare curioasa sa citesc cum va place sa va relaxati dupa o perioada mai obositoare, care va sunt „armele” la care apelati si cum reusiti sa mai „evadati” cate putin din rutina zilnica. Sa aveti un weekend minunat si frigul care se anunta sa nu va strice planurile! 

You May Also Like

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>