Acomodarea la Gradinita

Cred ca am inceput sa ne gandim la gradinita dupa ce Alex a implinit 1 an. Stiam inca de la inceput ca vrem sa mearga la gradinita incepand de la 2 ani, asa ca atunci cand avea cam 1 an si jumatate am inceput sa ne interesam si sa incepem procedurile de inscriere.

Am stiut exact la ce gradinita vrem sa mearga, mai asteptam doar sa ne intalnim si sa ne cunoastem cu viitoarea lui educatoare, care pentru mine a reprezentat cel mai important aspect. Daca ar fi sa va trec aici cele mai importante aspecte de luat in calcul atunci cand alegi gradinita, acestea ar fi: educatoarea, distanta fata de casa, posibilitatea de a merge la aceeasi scoala pe mai departe, activitati, mancare etc.

A fost important sa stiu ca educatoarea lui Alex e o persoana empatica, foarte blanda si iubitoare. Mereu am fost de parere ca daca copilul meu sta in preajma unui astfel de om 8 ore pe zi, cat noi nu suntem acolo, nu poate sa-i fie decat bine. Si asa a si fost, isi iubeste educatoarea mult, acasa o pomeneste in fiecare seara atunci cand enumera oamenii care il iubesc cel mai mult ( mami, tati, mama, tata, ice, trli, Anto ) si lucrul asta e mai important pentru mine decat orice mancare eco sau ultimele noutati in jucarii. Dar, ma repet, fiecare are pretentiile lui, asa ca o lista pe care sa asezi toate aspectele importante pe care trebuie sa le bifeze gradinita unde urmeaza sa iti duci copilul, e foarte de ajutor.

Alex a inceput gradinita la 1 an si 10 luni, pentru ca am tinut sa inceapa cu toti copiii in septembrie ( el implinind 2 ani doar in noiembrie ). Tin minte si acum prima zi, cat de mirat se uita in curte, cu noi de mana, neindraznind foarte mult. La gradinita unde am ales sa mearga s-a facut acomodarea treptata, in sensul ca vreme de doua saptamani am tot fost cu el cate putin, sa vada locul, sa se familiarizeze. Unii parinti sunt de acord cu aceasta metoda, altii nu. Noua, pentru ca serviciul si programul ne-a permis, ne-a prins foarte bine, mai ales ca stiam ca Alex nu o sa fie copilul care o sa imi faca din start cu mana si totul e ok ( sunt si asa copii, care se adapteaza foarte usor, foarte putini, dar sunt ). Primele zile in care mergeam cu el era incantat, stateau in curte, se juca, apoi incet au inceput sa intre in sala de clasa si a inceput sa nu-i mai placa. Intra foarte scurt, apoi ne arata sa mergem afara, pana cand a venit ziua cand nu mai voia sa intre deloc, toti copiii erau inauntru, noi cu Alex afara. Am avut rabdare, am stat afara, am mers acasa, toata ziua buna ziua ii povesteam de gradinita, ii sunam pe bunici si le povesteam ca si cum el nu ne auzea: ” Sa vezi ce fain a fost astazi la gradinita, Antonia le-a aratat un joc cu animale” etc.

Cumva am stiut de la inceput la ce sa ma astept, cred ca orice parinte stie si stiam ca nu o sa fie usor. Am tinut-o asa, de mers impreuna la gradinita timp de aproape 3 saptamani. Apoi, la recomandarea educatoarei, ca prea se va obisnui tot cu noi acolo, a venit ziua sa il lasam. Il lasam plangand, greu, foarte greu, insa primeam mesaj in maxim 10 minute ca se linistea. Am stiut mereu ca atunci cand plangea, educatoarea si ingrijitoarea lui reuseau sa il linisteasca foarte repede. Nu cred ca il puteam lasa daca facea tantrumuri de cate o ora sau daca stiam ca pe toata sederea lui la gradinita plangea si era trist. Era foarte atasat de ghiozdan, il lua cu el in clasa si pe Ice, pe care il aducea de acasa, jucaria lui de atasament. Tin minte si acum toate pozele pe care le primeam erau Alex si Ice:))).

Am convenit de la inceput ca o sa il duca parintele care e mai tare si de care se poate desparti mai usor, adica eu. Imi era greu, nu ma intelegeti gresit, dar stiam ca daca vrem sa ajungem la un rezultat, trebuia sa insist si sa nu dau inapoi. Nu am fost nici mama care sa stea la usa sau la geam sa aud cum si cat tipa, pentru ca nu mi-ar fi facut bine. Plecam, dar asteptam cu prea mare nerabdare poza care ma asigura ca e bine. Zilele si saptamanile treceau, lui Alex ii era tot mai ok atunci cand ramanea, iar din poze incepeam sa vad ca e fericit si acolo si ca se distreaza. M-am bucurat mult ca in cazul lui totul a venit cumva de la inceput, treptat, toate etapele, de plans, furie, suparare pe noi acasa, descarcare, ca mai apoi sa fie acceptare, linistire si ramas cu drag.

Unele zile erau mai grele, altele foarte bune, dar cred ca asa va fi pana va merge la scoala. Uneori dupa weekend era greu, alteori usor, se punea linistit la schimbat, isi lua ghiozdanul, ma pupa si intra. A functionat foarte bine la inceput faptul ca una din fete i-a explicat ca dupa ce mananca masa de pranz, apasa intrerupatorul de pe perete ( butonul ) si vine mami sau tati. Ne spunea inca de acasa seara sau dimineata pe drum ca apasa butonul si cineva sigur vine dupa el. I-am repetat extrem de mult ca mereu ne intoarcem, ca il iubim, dar ca trebuie sa mergem sa muncim, iar in tot acest timp Anto impreuna cu Gina vor avea mare grija de el. Despre ele doua vorbeam foarte des acasa, le-am inclus in fiecare discutie, asa des cum ii includeam pe bunici, de exemplu. Era foarte important sa fie extrem de familiarizat cu ele, sa se simta linistit in preajma lor si sa auda si in casa ca se vorbeste despre ele. De asemenea de multe ori ne faceam drum pe langa gradinita, si in weekend, oriunde mergeam, pentru a o vedea si el singur recunostea si striga:” Mami, gadiii!”. Daca vreodata pe drum era suparat, cand mergeam inspre gradinita sau cand il scoteam, nu ne suparam si noi, in sensul ca il luam in brate sa se linisteasca si sa se descare, dar noi zambind si vorbind pozitiv despre ziua lui care statea sa inceapa sau care tocmai s-a terminat. Clau nu l-a dus la inceput pentru ca despartirile erau foarte grele din partea amandurora, asa ca il duceam eu sau parintii mei.

Din septembrie pana in ianuarie a fost la program scurt, adica pana la 12:30. Il scotea unul dintre noi si mergeam acasa unde il puneam la somnul de amiaza, care din pacate se inatmpla abia 3 ore mai tarziu. A fost foarte greu din punctul asta de vedere, ora lui de somn fiind exact cand il scoteam de la gradinita, iar pana ajungeam acasa somnul sarea si odata sarit, stiti voi :). vazand ca e tot mai greu, am decis sa il lasam la program lung, desi stiam de la inceput ca vrem sa si doarma acolo, doar ca nu gaseam cumva momentul potrivit. Antonia a inceput ca dupa masa de pranz sa il duca si pe el sus, in camera de somn, sa vada cum sunt paturile si cum se pun colegii lui la somn, apoi il aducea jos la mine. Primele dati cand a urcat a plans si era suparat, nestiind ce se intampla, vazand ca nu venim dupa el. Insa pentru ca statea doar cateva minute si apoi cobora la noi, l-a ajutat. Am facut lucrul asta aproximativ o saptamana, dupa care Antonia a decis ca e cazul sa ramana. I-am explicat mereu ca va ramane si el sa doarma cu colegii, isi bea laptele ca acasa, cu Ice in brate, iar cand se trezeste noi mergem dupa el. Am insistat foarte mult ca daca va plange mult si n-o sa se poata linisti, sa ma sune sa merg sa il iau, eu fiind oricum in apropierea gradinitei. Am primit poza ca doarme in 20 de minute, un timp foarte scurt pentru un copil care ramane prima oara la somn. A dormit doua ore din prima zi. Era suparat la inceput cand urca, pana isi amintea unde merge, dar apoi dormea linistit si cate 3 ore. Eu am ramas uimita de cat de repede s-a adaptat la somn, cum ne spunea de acasa ca el face nani acolo si dupa aia vine acasa. Nu ne venea sa credem cat de tare ne chinuiam acasa sa il culcam, i se decala tot programul si acolo adormea si in 5 minute.

Alex a trecut prin tot felul de faze si stari la inceperea gradinitei, mai ales ca si eu am inceput lucrul dupa aproape 2 ani si ne-am si mutat in casa noua. Au fost 3 schimbari mari pentru el, insa le-a facut fata cu brio, in sensul ca nu am avut nici pana in ziua de azi parte de tantrumuri nesfarsite sau cosmaruri ( cum am inteles ca se intampla la inceperea gradinitei ), el fiind un copil care doarme foarte bine noaptea. Perioada de inceput a fost grea, pana s-a acomodat si am vazut ca ramane linistit si bine. Insa am gasit mici gesturi sau povesti care au functionat pentru noi si cred ca fiecare parinte gaseste tot felul de semne dragute prin care sa il asigure ca se intoarce si ca il iubeste neconditionat. Cred ca e foarte important sa stiti de la inceput ceea ce va doriti pentru copil, sa fiti pe aceeasi lungime de unda si, daca va doriti cu adevarat, sa actionati mereu conform planului, daca pot sa zic asa, sa nu cedati la fiecare plans pentru ca doar ingreunati situatia voastra din viitor. Nu spun ca asa e cel mai bine, va spun doar ce am vazut ca a functionat la noi si la alte familii, din colegii lui Alex. Sunt parinti care nu sunt nevoiti sa-si duca copilul la gradinita, sunt altii care sunt nevoiti sa-i duca de mici bebelusi, sunt o multime de situatii de viata si o multime de strategii pentru a face mai usoara adaptarea copilului intr-un mediu nou. Nu uitati ca suntem diferiti, asta va poate ajuta mult in a face exact ceea ce vreti si ceea ce credeti ca e mai bine pentru voi, ca familie.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>